Frica naște monștri, spune o vorbă veche…

Una dintre cele mai vechi emoții ale omului, frica este de regulă învățată de copii de la adulți. Și să fim sinceri, rutina zilnică este plină de frici, de tot felul – de mărimea unui fir de nisip intrat în ochi, a unui drob de sare, sau a unei scări în spirală pe care trebuie să o urcăm.

Ne este frică să spunem ceva. Și nu pentru că am zice cuvinte ce provoacă durere, ci pentru că nu suntem siguri de reacția celuilalt. Oare va mai vorbi cu mine, mă va accepta oare, și dacă va refuza? Și tindem să tot amânăm discuția. În timp, amânarea provoacă avalanșe interne neașteptate.

Ne este frică să spunem adevărul privind în ochii celuilalt. Pentru a-l evita, începem să ne jucăm cu noi sau cu alții. Începem să creăm scheme și punem la cale strategii pentru a evita momentul adevărului. Această evitare se întinde precum un elastic. Și ca un elastic întins, care este lăsat brusc din mână, lovitura este bulversantă, dureroasă. Trece repede, dar momentul nu este uitat niciodată, întipărindu-se ca un tatuaj pe memorie.

Ne este frică să ne bucurăm de viață, să ne declarăm fericiți. Ați observat că cei care riscă să râdă în stradă, sunt imediat priviți cu severitate? Copiii sunt poate unicii care simt adevărata bucurie de a trăi, de a simți libertatea. Rațiunea părinților de a râde când trebuie este moștenită mult mai târziu. Când încetăm să fim copii, văpaia vieții își pierde din intensitate. Nu mai trăim, doar existăm.

Ne este frică să pierdem controlul asupra vieții noastre. De aceea, cu greu acceptăm schimbările, reformele, revoluțiile din societate sau cele personale. Ne place să trăim… normal (orice ar însemna asta). Iar visul de a deveni un pictor celebru, de a învăța greaca veche, de a face fotografii pe vârful unui munte, de a atinge piramidele egiptene este transferat automat într-o altă listă de rezoluții, a unui alt an. Sau pentru o altă zi de Luni. „Poate, într-o zi, când nu voi mai avea alte priorități…” De frica noului, lista altor priorități nu se termină niciodată.

Sunt mii de articole pe net cu sfaturi despre cum să înveți să trăiești cu frica, sau cum să o depășești, sau despre cum să o accepți. S-au scris și cărți, s-au emis și teorii despre frică. Zilele trecute, am dat peste discursul lui Chris Hadfield, primul astronaut canadian care a zburat/mers în spațiu. Ascultați în video-ul de mai jos ce crede el despre frică și dimensiunile acesteia: