Popcorn și vin roșu – gustările perfecte pentru o seară petrecută alături de un film. Cred că doar astfel poți simți și urmări mai bine firul poveștii. Aleg filmele în dependență de povestea pe care o spun. De cele mai multe ori, rămân impresionată de filmele produse în baza unei cărți sau inspirate din povești de viață.

Un astfel de film, bazat pe un caz real, este și Woman in Gold (trad. Femeia în aur). Pelicula spune povestea Mariei Altmann, refugiată austriacă din Los Angeles. Aceasta, împreună cu avocatul Randy Schoenberg, luptă împotriva guvernului Austriei timp de aproape zece ani pentru a recâștiga cinci picturi ce-i aparțineau familiei sale. Tablourile semnate de Gustav Klimt au fost furate de naziști în perioada celui de-al doilea Război Mondial. Printre ele – Portretul I al lui Adele Bloch-Bauer, cunoscut ulterior ca Femeia în Aur sau „Mona Lisa Vienei”. Denumirea portretului a fost schimbată pentru a ascunde faptul că femeia pictată era de origine evreiască.

Adele Bloch-Bauer a fost mătușa Mariei Altmann. Născută într-o familie proeminentă, Adele a fost fiica unui bancher. La 18 ani, părinții săi i-au aranjat căsătoria cu Ferdinand Bloch, un magnat din industria zahărului, care avea de două ori vârsta sa.

Viața lui Adele din perioada 1890 a fost una relaxantă – cu servitori, vizite la croitori, expoziții de artă și operă. Nu erau universități pentru femeile vieneze din acea perioadă. Prin urmare, dacă făceai parte din generația lui Adele, deveneai gazda unor saloane, unde veneau scriitori, politicieni, intelectuali, muzicieni și artiști precum Klimt.

Ferdinand îl angajează pe ilustrul lor prieten Gustav Klimt să picteze două portrete cu soția sa, Adele (Portretul II al lui Adele Bloch-Bauer a fost finalizat în 1912). „La începutul secolului 20, el devenise cel mai iubit și mai cunoscut pictor austriac al perioadei sale”, explică Janis Staggs, curator la Galeria Neue din New York. Majoritatea clienților săi erau evrei bogați, iar să deții o lucrare semnată de Klimt era un simbol al prestigiului.

Klimt – îmbrăcat în halatul său lung, potrivit unor surse fără nimic dedesubt (el a avut în jur de 14 copii nelegitimi) – a lucrat patru ani asupra primului tablou (1903-1907). El a așezat-o pe Adele într-un scaun asemănător unui tron. Gâtul ei lung este pus în valoare de un colier împodobit cu pietre prețioase. Rochia sa voluminoasă este acoperită de figuri geometrice inspirate de mozaicurile aurii pe care Klimt le-a văzut într-o călătorie făcută la Ravenna, Italia. Tabloul nu este pictat doar în ulei, ci și acoperit cu foițe de aur și argint.

Adele are părul ridicat sus, iar sprâncenele îi sunt groase și dese. „Buzele ei au o nuanță trandafirie – sunt pline, ușor depărtate”, descrie Staggs tabloul. O senzualitate de acest fel era neordinară pentru portretele din acea perioadă. Mâinile ei sunt strânse la piept într-o poziție ciudată. Potrivit lui Staggs, „ea a avut un deget mic desfigurat; era destul de rușinată din această cauză”.

Ochii lui Adele insinuează o viață petrecută într-o colivie de aur. Citești tristețea în ei. Staggs povestește că Adele a avut toată viața o sănătate șubredă. Era fragilă, suferea de migrene groaznice și era o fumătoare înrăită. A avut parte și de mari tragedii – două pierderi de sarcină și un fiu care a decedat la doar câteva zile după naștere. Adele avea 22 de ani când Klimt și-a început portretul, iar acele pierderi se văd în ochii ei.

Adele a murit de meningită în 1925, la vârsta de 43 de ani. Remarcabilul artist care a pictat-o – tabloul a fost expus în Germania, Viena și Elveția în perioada vieții sale –, a transformat-o într-o persoană eternă.

În testamentul său, Adele i-a cerut soțului ca la moartea lui să doneze Galeriei Austriece de Stat picturile semnate de Klimt, pentru a fi expuse în Palatul Belvedere. Soțul Adelei a decedat însă în 1945, când picturile fuseseră deja furate de naziști. Avocatul german Friedrich Fuhrer a fost responsabil de vânzarea acestora din partea statului German, iar în 1941, Galeria Austriacă de Stat a achiziționat picturile lui Klimt. Pentru următorii 60 de ani, până în 2006, „Femeia în aur” a fost expusă în Palatul Belvedere din Viena.

Potrivit testamentului lui Ferdinand însă, întreaga sa avere, inclusiv tablourile semnate de Klimt, urma să ajungă la moștenitorii săi. Ferdinand a considerat că aceste picturi îi aparțineau lui de fapt, deoarece el a plătit pentru ele. Testamentul său mai preciza că testamentele anterioare privind aceste tablouri sunt nule și fără valoare, inclusiv cel al soției sale.

După opt ani de luptă în justiție, Maria Altmann a reușit să recâștige cinci din cele șase tablouri ce-i aparțineau familiei sale. Ea a decedat în 2011, puțin înainte de aniversarea celor 95 de ani. În urma ei, au rămas fiii Charles, Peter și James, fiica Margie, șase nepoți și doi stră-nepoți.

Portretul I al lui Adele Bloch-Bauer a fost vândut lui Ronald Lauder (fiul binecunoscutei Estee Lauder) pentru suma de 135 mln de dolari. La acea vreme, a fost cea mai mare sumă oferită vreodată pentru un tablou. Vânzarea a fost condiționată de expunerea publică a tabloului. Astăzi, Femeia în Aur poate fi admirată în Galeria Neue din New York.

Despre „dragostea” naziștilor față de artă puteți afla mai multe din filmul The Monuments Men, pe care vi-l recomand. Conform Muzeului Holocaustului din Statele Unite ale Americii, naziştii şi-ar fi însuşit în jur de 16.000 de opere de artă, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.