„Potențialul nostru de a face bine este nelimitat”, Diana Marian

Oamenii intră în viața noastră să ne ofere anumite lecții. Unii ni le predau și pleacă, fără să ne mai asculte tema. Alții rămân alături de noi, ne ascultă tema, dar ne dau alte și alte lecții. Anume aceștia ne devin prieteni buni, ce se încăpățânează să fie lângă noi în mahmureală și în fericire.

Din momentul când a intrat în viața mea, Diana a devenit picătura aia de curaj de care am nevoie când sunt indecisă să pun mâna pe telefon sau să deschid vreo ușă. Dar e și prima care mă aplaudă când am vreo realizare. Este o onoare să o numesc prietena mea.

Și pentru că mulți mă întreabă în ultima perioadă Ce mai face Diana?, vă invit să aflați chiar din răspunsurile ei:

Eu si Diana

Draga mea, cu ce gând te-ai trezit în această dimineață?

În fiecare dimineață am același gând. Sunt fericită că m-am trezit sănătoasă.

Mai mult de un an în urmă, ai decis că vrei să pleci, să lași trecutul și să mergi spre un viitor… incert. Ce te-a determinat să ieși din zona de confort din Moldova?

Întotdeauna am simțit intuitiv când este momentul să-mi stabilesc propriile provocări, pentru că sunt pregătită, pentru că simt că stagnez. Știam mereu că îmi voi continua studiile, însă trebuia să decid care este momentul potrivit să fac acest pas. În Moldova coordonam un proiect care-mi era foarte drag, în care credeam și pentru care simțeam o responsabilitate enormă. Nu-l puteam abandona la jumătate de cale. Am plecat atunci când mi-am îndeplinit obligațiunile asumate.

Tu știi că eu iau decizii rapid. Într-o dimineață m-am trezit hotărâtă că “azi e ziua în care demarez procesul” și nu a mai fost cale de întoarcere. Nu am vorbit despre asta cu nimeni, nu am căutat păreri sau oportunități de reevaluare a deciziei. Prietenii au aflat când deja eram acceptată la Harvard.

Ultimele 20 de luni au fost foarte intense pentru tine, ai trecut prin toate stările posibile – mândrie, fericire, decepție, îngrijorare, speranță… Cum ai descrie tu această perioadă?

Au fost luni pe care le-aș recomanda unui prieten, pentru că am învățat enorm de mult în acest timp. Am trecut, într-adevăr, prin multe stări, dar fiecare a fost necesară pentru a ajunge la echilibrul pe care îl simt acum. Nu poți face schimbări majore fără a-ți asuma riscurile care vin la pachet. Datorită faptului că am învățat în SUA anterior, am anticipat o mare parte din stările ce au apărut odată cu schimbările mediului. Era o schimbare, dar nu era o experiență complet nouă. Din punct de vedere academic, a fost cu siguranță un an plin, însă acesta a fost unul dintre motivele pentru care am ales această instituție. Nu știu cine a spus că “time softens memories”, dar a avut dreptate; privesc în urmă și îmi amintesc oamenii dragi, prietenii vechi și noi, sălile în care analizam fenomene la care nici nu ma gândisem anterior, discuțiile cu profesori care mă inspirau în fiecare zi să cresc, evenimentele la care întâlneam oameni din toată lumea. Au fost și greutăți, bineînțeles, dar alea sunt decor fără culoare într-o cameră cu multă lumină.

Faptul că ai ajuns la Harvard – a fost un scop, un vis, un moment neașteptat?

O experiență pentru care am lucrat mult și pe care mi-am dorit-o. Oricine vrea să își continue studiile la Harvard (sau la oricare instituție despre care consideră că este locul potrivit pentru ce vrea să studieze) trebuie să se pregătească și să depună dosarul. Întotdeauna voi încuraja lumea să încerce să ajungă unde își dorește, decât să privească în urmă cu un semn mare de întrebare deasupra capului. “Ce-ar fi fost dacă?” e o povară mai grea decât orice eșec.

Eu am ales această instituție dintre alte câteva universități foarte bune la care fusesem acceptată. Formatul programului de masterat de aici era exact ce îmi doream, iar cursurile îmi ofereau posibilitatea să studiez domeniile care mă interesau și, în același timp, să mă implic în proiecte practice.

Orice călătorie își are provocările sale. Tu ai avut multe obstacole pe care a trebuit să le înfrunți până să urci în avionul spre SUA. Care a fost cel mai dificil dintre obstacole?

Uneori vestea bună e și cea rea. A fost dificil să înțeleg reacția unor oameni la aflarea veștii că vreau să investesc în continuarea studiilor. Deși nu căutam validarea alegerii pe care o făceam, mulți simțeau necesitatea să îmi explice de ce zona de confort era o opțiune mai bună. Decizia de a-mi continua studiile avea implicații financiare serioase (cu siguranță, unul dintre factorii cu potențial enorm de obstacol), despre care simțeam nevoia să vorbesc doar cu oamenii foarte apropiați mie. Acest sentiment nu a fost împărtășit și de cunoscuții care aflau că plec. “Cât te costă”, “deja ai experiență profesională – la ce-ți mai trebuie studii” sau “mai bine ți-ai cumpăra o casă” sunt doar câteva exemple de reacții pe care a trebuit să le abordez ingenios.

DianaMarian

Îți mai aduci aminte cum te-ai simțit în prima lună la Harvard? Erai departe de casă, departe de familie și prieteni, cu datorii, într-o comunitate nouă, cu alte reguli de care trebuia să ții cont…

Obosită și curioasă. Așa am fost tot anul, de fapt 🙂 Pe lânga 4 cursuri per semestru, aveam un job și proiecte la care lucram în paralel. Prietenii mei sunt în viața mea de mult timp și știam sigur că acest lucru nu se va schimba. Vorbeam cu prietenii foarte des (mulțumesc, social media!) și nu am simțit niciodată că ne îndepărtăm sau că ne pierdem. Ne cunoaștem prea bine. Familia mea s-a obișnuit cu plecările mele, cu faptul ca nu sunt fizic mereu prezentă lângă ei. Deciziile mele legate de studii sau de mediul în care locuiesc nu influențează nicidecum relația noastră.

În procesul de adaptare la mediul nou, m-a ajutat mult experiența precedentă. Locuisem anterior în New York un an, deci puteam anticipa multe dintre elementele care îmi vor părea noi în Cambridge. În plus, aveam aici câțiva oameni dragi pe care puteam conta dacă aveam întrebări. Universitatea oferă suport de orice fel studenților – important e să întrebi ce servicii există pe campus. Harvard e cea mai veche instituție de învățământ superior din SUA; nu cred că îi poți surprinde cu vreo problemă nouă.

Cum a fost experiența ta la Harvard? Cum poți să te afirmi într-un mediu atât de internațional? Ai simțit competiția?

  1. Frumoasă. 2. Fiind tu însăți și știind ce îți dorești să realizezi în acest an. 3. M-am simțit provocată și apreciată.

Aș repeta experiența oricând. Cred că este important să decizi în prealabil exact ce vrei să studiezi aici. Oferta este foarte diversă, opțiuni sunt enorm de multe, calendarul este inundat de evenimente academice și sociale. Există riscul să te simți debusolat fără un scop pre-stabilit. Domeniul care nu ți se părea interesant în septembrie îți poate face cu ochiul în câteva luni și acest fenomen nu surprinde pe nimeni. Orice student este încurajat să fie curios, iar consecința poate fi anume schimbarea domeniului de interes. Atât timp cât poți argumenta alegerea făcută (din punct de vedere al planurilor pentru viitor, de exemplu), orice schimbare a direcției este susținută. Mediul internațional este unul dintre marile avantaje ale acestei instituții și, în special, al programului pe care l-am ales. Colegii mei aveau experiență profesională în țări din aproape toate continentele. Fiecare dintre noi percepe realitatea prin prisma acestor experiențe. Prin discuțiile purtate, învățam unul de la celalalt și înțelegem mai bine contextul în care aplicam cunoștințele și aptitudinile acumulate.

Credeam că va exista competiție, însă eu nu am simțit-o. Am lucrat în echipă cu mulți dintre colegii mei – toți personalități puternice și oameni cu experiență profesională impresionantă – și de fiecare dată munca noastră era bazată pe colaborare, respect reciproc și efort comun spre realizarea proiectelor de înaltă calitate. Mici neînțelegeri există mereu, în special „când sunt prea mulți bucătari într-o singură bucătărie (too many cooks in one kitchen)”. Atunci când ești lângă cei mai buni dintre cei buni, trebuie să înțelegi că ei nu reprezintă competiția, ci rețeaua ta socială, oamenii de la care înveți și care învață de la tine.

Diana Marian

Tu ți-ai schimbat călătoria în viață nu doar prin a pleca la Harvard, dar și prin faptul că ți-ai schimbat domeniul profesional. De ce ai ales educația și prin ce te-a dezamăgit dreptul?

“Dreptul la educație” e o combinație frumoasă de cuvinte, nu? Dreptul rămâne un domeniu care își pune amprenta pe fiecare zi din viața mea. Este inevitabil, după patru ani de facultate și alți patru de activitate profesională în domeniul accesului la justiție. Dreptul m-a învățat să înțeleg mai multe puncte de vedere, să analizez avantaje și dezavantaje, să traduc situații cotidiene în limbaj juridic, să înțeleg relații contractuale și – mai ales – să-mi argumentez propunerile și opinia.

Întotdeauna am citit despre educație, am încercat să fiu la curent cu evoluțiile din domeniul învățământului, și să înțeleg factorii care determină dezvoltarea personală a oamenilor. Ce îi motivează să citească, să genereze idei, să își depășească limitele, să dezvolte noi abilități? Școala reprezintă unul dintre contextele în care motivația se poate forma, menține și spori, sau, dimpotrivă, în care orice manifestare a elanului poate fi stinsă. Vroiam să înțeleg mai bine mobilitatea academică, politicile educaționale din diverse țări, procesul de elaborare a strategiilor în educație, modul în care rezultatele academice sunt evaluate, factorii care determină deciziile financiare în acest domeniu. Acum am răspunsuri la multe dintre întrebările pe care le-am adus din Moldova și pe care le-am formulat în timpul masteratului. Mai am întrebări, dar am învățat la facultate că un jurist bun știe unde să caute răspunsuri.

Știu că îl admiri pe Sir Ken Robinson, care spune că școlile omoară creativitatea. Care ar fi rolul școlii în ziua de astăzi?

Ken Robinson este unul dintre experții în educație care mi-a sporit interesul pentru acest domeniu. În cărțile sale, el descrie modul în care învățământul urmează astăzi un model industrial de producere a absolvenților, care nu înțelege cum funcționează capacitatea umană și care nu mai este compatibil cu cerințele secolului în care trăim. El insistă că reducerea timpului dedicat studierii artelor și a științelor umanistice în școală este o crimă gravă împotriva creativității și a liberei descoperiri a talentului fiecărui elev. Povestea mea preferată din cărțile sale este cea a unei eleve aflate la ora de desen, care schița ceva pe o foaie de hârtie. Învățătoarea se apropie de ea și o întreabă ce desenează. Eleva spune că pregătește imaginea lui Dumnezeu, iar învățătoarea, mirată, spune că nimeni nu știe cum arată Dumnezeu. Eleva răspunde: “Toți vor ști în câteva clipe”.

Școala trebuie să faciliteze dialogul elevului cu sine însuși (procesul de auto-cunoaștere) și cu oamenii din jurul său (crearea relațiilor sociale, stabilirea valorilor precum toleranța și colaborarea). Școala trebuie să fie un mediu în care elevul se simte în siguranță: fizic, emoțional și cognitiv. Aici elevii trebuie să fie curioși, să învețe să greșească în mod constructiv, să analizeze critic ceea ce învață și ceea ce se întâmplă în jurul lor, să-și argumenteze opiniile și să interacționeze cu oameni care sunt la fel ca ei și care sunt diferiți. Școala trebuie să pregătească elevii pentru o viață împlinită și armonioasă, să îi ajute să-și descopere talentele și să creeze mediul propice pentru dezvoltarea acestora. Învățătorii și profesorii trebuie să beneficieze de susținere, dezvoltare profesională și compensare echitabilă, bineînțeles. Descriu elementele unui mediu ideal acum, însă obiectivele intermediare pentru reformarea educației trebuie să fie bazate pe această viziune.

Ce ți se pare putred în sistemul educațional din Moldova?

Nimic iremediabil. Majoritatea prietenilor mei sunt produsul sistemului educațional din Moldova. Toți sunt oameni excepționali care au o activitate profesională de succes. Tu și eu suntem produsul acestui sistem de învățământ. Deci, sistemul este capabil să faciliteze dezvoltarea intelectuală și caracterul oamenilor pe care îi servește. Din păcate, undeva se poticnesc elevii, undeva nu există resurse, undeva nu predăm în conformitate cu modul în care învață copiii, undeva seacă motivația și puterea învățătorilor. Dacă am identifica aceste locuri pe harta sistemului, dacă am înțelege toți rolul educației în viitorul nostru comun, dacă am avea răbdarea să înțelegem consecințele economice pe care le poate genera o populație educată frugal, am fi mai puternici în reconstrucția sistemului. E dificil să repari sau să îmbunătățești ceva când fiecare privește în direcția care i se pare prioritară.

În mai, ai tras linia, ai absolvit masteratul, dar au urmat noi provocări – găsirea unui loc de muncă. Cum decurge procesul de angajare în SUA, la ce atrag atenția angajatorii? E dificil pentru un ne-american să se angajeze?

Angajatorii vor să identifice aplicanții cei mai buni dintre cei buni (surpriză!). Procesul de angajare durează între 3 și 6 luni – foarte mult timp, după părerea mea. Eu am transmis primul dosar în martie și am fost angajată în august. Există cel puțin trei etape în acest proces: o convorbire telefonică prealabilă, dacă dosarul tău atrage atenția angajatorului, urmată de o invitație la un interviu inițial, apoi la un alt interviu cu toată echipa sau cu șeful. Între aceste etape, angajatorul îți poate transmite un proiect pe care trebuie să-l realizezi într-un interval de timp anumit. Acesta este procesul clasic, așa cum l-am cunoscut eu, însă fiecare angajator organizează acest proces precum consideră necesar.

Experiența profesională anterioară și studiile trebuie să reflecte cunoștințe și abilități utile rolului pentru care aplici. În cadrul interviurilor, trebuie să te simți confortabil să vorbești despre tine: să identifici momentele-cheie din carieră și studii care te-au învățat lecții prețioase, care te-au ajutat să depășești provocări, care au scos la iveală aspecte ale personalității tale pe care ai vrea să le șlefuiești. În același timp, angajatorul vrea să vadă că înțelegi misiunea organizației și rolul pe care vrei să ți-l asumi acolo, că ești capabil să lucrezi independent și în echipă, că ai inițiativă și că poți comunica într-un mod sănătos. De cele mai dese ori, angajatorii m-au întrebat cum aș reacționa în situația X sau Y, care ar fi etapele pe care le-aș parcurge pentru a soluționa o anumită problemă, ce aș face dacă…

Un detaliu important este permisul de muncă. Dacă ai dreptul să lucrezi în SUA, rămâne doar să treci toate etapele în procesul de angajare. Există reguli federale care prevăd modul în care poți obține autorizație de muncă, dar nu e cazul să le descriu eu aici, căci e mai bine să vezi din prima sursă decât să te bazezi pe ce spune lumea.

După zeci de CV-uri trimise, ai reușit să te angajezi în calitate de manager de proiecte în domeniul tehnologiilor digitale în educație. Poți să-mi spui mai multe despre proiectele pe care le coordonezi, dar și despre rolul tău în ele?

Rolul meu este să asigur realizarea eficientă a procesului de implementare a strategiei în domeniul tehnologiilor digitale în educație, elaborată de universitatea la care lucrez. Asta înseamnă elaborarea și implementarea planurilor de lucru care reflectă scopuri, obiective, activități și alte detalii importante în acest proces; comunicare și coordonarea rolurilor; stabilirea termenilor de realizare a sarcinilor; identificare a soluțiilor pentru situații inedite și necesități noi care survin; studierea fiecărui curs online creat din punct de vedere al lecțiilor învățate, al provocărilor, al contribuției educaționale; coordonarea eforturilor cu profesorii și echipele de media, IT, marketing, design etc. Rolul meu constă din multe elemente, unele dintre care sunt previzibile, iar altele – imposibil de anticipat. Eu am trei principii pe care am învățat să le aplic când lucrez: soluții win-win, învățat din practică și fără panică în momente de criză.

Există frica, cel puțin eu am observat-o în mediul academic de la noi, că tehnologiile informaționale vor „alunga” profesorii din școli, că educația va deveni robotizată, iar copiii vor uita cum să gândească. Cum crezi că ar trebui educația tradițională să beneficieze de era digitală?

Orice schimbare de statu-quo generează frică și reticență – asta e natura umană. Tehnologiile informaționale în educație reprezintă un instrument care facilitează accesul la o diversitate enormă de produse educaționale, care altfel ar fi limitate pentru anumite grupuri din anumite zone geografice. Ele creează oportunități de acumulare a cunoștințelor într-un mod inovativ, interactiv și flexibil. Trebuie să înțelegem, însă, că mediul educațional online este complementar celui tradițional. Primul nu îl înlocuiește pe ultimul. Integrarea tehnologiei în educație poate ajuta profesorii să evalueze mai minuțios elevii, să înțeleagă mai bine modul în care fiecare dintre ei învață, să creeze oportunități de colaborare globală și să ofere multe alte beneficii pentru toți participanții la învățământ. Eu cred că, utilizată rațional și având interesul beneficiarilor în prim plan, tehnologia poate elimina bariere și crea oportunități, dar nu reprezintă un panaceu pentru problemele din învățământ. Toți actorii din sistem trebuie să găsească modalități în care tehnologia poate contribui la soluționarea problemelor, însă cu siguranță doar prezența unui computer conectat la internet nu va ajuta un elev să atingă performanțe academice extraordinare. Metodele de instruire, mediul social, familia, contextul – toate reprezintă factori care afectează rezultatele elevilor.

Ce lucru nou ai învățat recent?

Am participat recent la o lecție științifică și gastronomică despre zahăr. Am aflat de la Joanne Chang, proprietara patiseriei “Flour” (o rețea de localuri delicioase în Boston), că există cel puțin 7 motive pentru care zahărul este important în prepararea deserturilor. Crearea gustului dulce nu este unicul rol al zahărului.

Învăț lucruri interesante despre gătit de fiecare dată când am ocazia. Observ cât de mult s-au îndepărtat familiile de la tradiția de a găti sănătos acasă. Majoritatea oamenilor din jurul meu nu gătesc deloc. Cred că pierdem prin această alegere.

Diana

Când ar trebui să ne oprim din învățat?

Niciodată. Mai mult decât atât, decizia de a învăța nu ne aparține în totalitate. Fiecare dintre noi învață – voluntar sau involuntar – de la oamenii din jur, din cărți, din mediul virtual, din decepții și fericire, din experiențele cotidiene. De ce am renunța la acest dar?

Ce sfat primit te-a ajutat cel mai mult?

Toată viața îmi răsună în minte cuvintele “nu există nu pot; există nu vreau”. Responsabilul e tata. Nu cred că a fost un sfat, ci probabil modul lui de a-mi spune că are încredere în mine.

Un masterat la Harvard, un job în SUA – ce ți-ai mai putea dori?

Stabilitate.

DianaMarian

Ce înseamnă succesul pentru tine?

Curiozitatea, capacitatea și oportunitatea de a produce impact pozitiv – toate în armonie cu echilibrul sufletesc. Eu mă simt om de succes dacă ajut pe cineva să fie mai fericit, mai sătul, mai sănătos, mai înțelept, mai liber, mai bun, mai motivat, mai fără griji, mai fără frică.

Ce înseamnă „a fi o femeie puternică”?

Nu știu. Chiar aș vrea să știu dacă există atribute ale unei femei puternice și ale unui bărbat puternic. Mie-mi plac definițiile, dar în asta nu mă aventurez, pentru că fiecare este puternic în felul său. Mai bine zis, eu cred că toți oamenii au potențialul de a fi puternici, dar definiția variază. De cele mai dese ori, evaluăm pe cineva drept puternic sau nu în funcție de propria noastră experiență. Totul se cunoaște prin comparație.

Ce cărți te-au ajutat cel mai mult?

Nicidecum în ordinea importanței – toate sunt superbe:

  1. Sir Ken Robinson, The Element și Finding Your Element, pentru a înțelege cum poți ajunge să faci lucrurile la care te pricepi și care îți plac.
  2. Alexandre Dumas (tatăl), Contele de Monte Cristo, pentru lecția de renaștere, iertare, curaj și speranță.
  3. Stephen R. Covey, The 7 Habits of Highly Effective People și The 8th Habit, pentru înțelegerea valorilor, a comunicării eficiente și a importanței capacității de a asculta.
  4. Mircea Eliade, Maitreyi și romanul-răspuns al lui Maitreyi Devi, Dragostea nu moare, pentru o poveste inedită de dragoste, conversație și simbolism.
  5. J.K. Rowling, Very Good Lives, pentru inspirație. Este discursul pe care l-a oferit la o ceremonie de absolvire la Harvard și reprezintă o lecție despre curaj, eșec, speranță și imaginație.
  6. Sheryl Sandberg, Lean In, pentru suflet, sinceritate, dragoste matură și atitudine învingătoare.

Ești fană a discursurilor TED, ce mi-ai recomanda să ascult?

Ascultă totul, acordă-ți timp pentru reflecție și decide care sunt lecțiile pe care le păstrezi din fiecare. Nu este neapărat să fii de acord cu ceea ce spun invitații, însă fiecare personalitate are un mesaj important pe care merită să-l asculți cel puțin o dată. Mie-mi plac seriile despre educație, fericire și alimentație. Bineînțeles, cele mai populare 20 de discursuri sunt o delectare.

Ce plăceri nevinovate ai?

Vinul bun (mulțumesc, Moldova!), gătitul pentru oamenii dragi și discuțiile interminabile despre idei.

Care este povestea ta preferată?

Povestea asta am auzit-o de la un prieten drag. Sună cam așa: un om îl întreabă pe altul la ce se gândește. Acesta îi spune că îi este frig și se gândește cum să facă rost de o haină. Primul îi oferă haina sa și îl roagă să se gândească la ceva mai măreț. Final.

Cazul acesta îmi amintește de fiecare dată despre piramida lui Maslow, despre cât de limitat ne este potențialul atunci suntem constrânși să ne preocupăm de “grijile de bază” și despre cât de real este riscul că unii dintre noi nu se vor gândi niciodată la ceva mai măreț decât propriile griji.

Îmi place povestea lui Harap-Alb, pentru curajul personajului principal.

Ce înseamnă curajul pentru tine? Dar frica?

Când îți dorești cu adevărat ceva și faci ce este necesar pentru a obține sau a realiza respectivul obiectiv, fără frică de eșec sau de ce va crede lumea. Pe mine un prieten drag m-a învățat să gândesc din perspectiva consecințelor. Deseori mă întreba, Dacă nu reușești, care-i cel mai grav lucru care se poate întâmpla? Dacă pot trăi cu oricare dintre consecințele pe care le anticipez, merg mai departe. Un element important al curajului este fidelitatea față de valorile general-umane. Nu mi-aș construi niciodată fericirea pe nefericirea altcuiva.

Frica e o aiureală. Eu cred că toți trebuie să avem simțul pericolului bine dezvoltat: să știm cum să evităm situații în care nu trebuie să fim. Dar să te temi aiurea de ceva ipotetic e inutil. Dacă nu e ipotetic, deja nu mai e frică, ci realitatea pe care trebuie să o confrunți cumva (fugi sau lupți).

Diana Marian

Ce nu poți cumpăra cu bani?

Eu n-am cumpărat niciodată oameni și fericire. Poate alții pot, dacă definesc altfel noțiunile.

Ce sau cine te inspiră și te face să mergi mai departe?

Oamenii, inclusiv cei pe care nu-i cunosc personal. Citesc sau aud mereu despre oameni care fac atât de mult bine cu atât de puțin, care depășesc atâtea limite, care ajută alți oameni, care creează și gândesc într-un mod absolut fascinant. Astfel de exemple arată că potențialul nostru de a face bine este nelimitat. Certitudinea asta mă inspiră.

Ce calități admiri la prietenii tăi?

Le admir armonia dintre inteligență, empatie, curaj, sinceritate, generozitate, nebunie și sensibilitate. De multe ori am zis că prietenii mei sunt cei mai buni 🙂 Fiecare e unic. Toți sunt autentici.

De ce anume ți-e dor acum?

De Traminer-ul ăla pe care mi l-ai promis când am plecat. De mâncarea gătită de mama.

De străzi și emoții din trecut. De discuțiile interminabile cu fratele meu.

Ce te ține trează în ultimele nopți, care-ți sunt grijile curente?

Am învățat să dorm, chiar dacă grijile mici sau mari ar putea să mă țina trează. Dacă pot să rezolv ceva înainte de somn, nu are rost să îmi fac griji. Dacă nu pot, găsesc o soluție dimineața. În momentele decisive din viața mea, când căutam soluții prin discuții îndelungate cu mama, ea îmi spunea “lasă-mă să dorm și dimineața voi avea un răspuns”. Niciodată nu m-a mințit. Somnul face minuni.

Dacă aș ajunge acum la Boston, pe unde m-ai duce?

Ți-aș arăta locuri care mi-au devenit dragi, precum campusul universității și, în special, Biblioteca Gutman – locul în care mi-am petrecut tot anul precedent.

Iată alte câteva:

  • Zaftigs pentru dejun sau brunch
  • Isabella Stewart Gardner Museum pentru istoria fascinantă a locului, pentru curtea interioară fantastică și pentru serile de joi cu vin bun și concerte frumoase
  • Mount Auburn Cemetery pentru o întâlnire cu finitul și, în același timp, cu moștenirea lăsată de personalități extraordinare ale regiunii
  • Biblioteca Widener, pentru o frumusețe de interior
  • New England Aquarium, pentru pinguini
  • Museum of Science, pentru o zi întreagă de experimente și camere întregi de lecții de știință
  • Park Restaurant, pentru cina gălăgioasă și pentru Lavender Moon – cocktailul pentru care renunț uneori la dragostea pentru vin.

Ce sfat mi-ai da acum?

Ce-ar fi să reduci la tăcere vocile din jur și să asculți doar vocea ta? E un exercițiu dificil, dar atât de necesar, mai ales în momentele decisive, când ai nevoie de tot curajul pe care îl poți aduna.

Eu si Diana

2 comentarii

  1. Am avut onoarea de a o cunoaste personal pe Diana Marian: inteligenta,onesta,frumoasa la chip si la suflet,educata,echilibrata,comunicativa,amabila,generoasa,sensibila…as putea continua asa la nesfarsit. Sunt convinsa:cu asa tineri Moldova ar putea avea viitor.Pacat insa ca acasa nu sunt pretuiti la justa lor valoare.

    Apreciază

  2. Au trecut 15 ani de cînd ne-au mutat din banca a doua dar nimeni nu a putut strămuta convingerea mea că în acea bancă forfotea un creier lucid și genial. Chiar dacă eram colegi, Diana îmi era profesoară. Citiți acest articol și apreciați capitalul uman exportat de Moldova. Bravo Diana Marian.

    Apreciază

Lasă un comentariu