Mitchell o iubește pe Madeleine, care îl preferă pe exuberantul Leonard, care suferă de depresie clinică. Cam așa pot rezuma într-o frază romanul „Intriga matrimonială” de Jeffrey Eugenides, unul dintre cei mai celebri scriitori americani contemporani.

Dacă aș detalia, aș adăuga că e o poveste despre un triunghi amoros, unde fiecare dintre cele trei personaje încearcă să-și găsească locul în lume, dar și locul în relația dintre ei. E o istorie a maturizării, a descoperirii de sine, a căutării unui rost în viață; o poveste despre dragoste, scrisă în mod dureros de Eugenides.

Se săturase să tânjească să vrea, să spere, să piardă…

„Intriga matrimonială” mi-a trezit cele mai ascunse emoții. Recunosc, am aruncat cartea prin cameră de câteva ori. Îmi venea să țip la fiecare personaj, să „le dau lecții de viață”, să îi scutur pentru a-și recâștiga echilibrul. Și toate astea, fiind în vacanță! Sfatul meu e să nu luați această carte cu voi în vacanță. Am simțit cum mă învăluie nefericirea personajelor și mă ținea strâns de mână, cum mă adânceam în întortocheatele trasee ale minții și sufletelor lor. Sunt puține romane care te fac să empatizezi cu protagoniștii până ajungi să le simți frustrările, îngrijorările și fricile. Jeffrey Eugenides a reușit asta prin profunzimea poveștii sale.

Cum ar fi să fii credincios, să faci lucruri bune, să mor și să te duci în rai, iar acolo să dai numai peste oameni care nu-ți plăceau?

Detaliile ce au mai relaxat povestea au fost, surprinzător, cărțile. Autorul menționează o grămadă de cărți pe parcursul romanului – cărți citite de protagoniști (Roland Barthes devine un personaj în sine), cărți care stau pe rafturile din camerele acestora, cărți care călătoresc împreună cu ei, cărți despre care se discută la cursuri. Într-un interviu pentru revista ELLE, Eugenides explică: „Aș putea spune că romanul meu este, în mare parte, despre felul în care cărțile ne influențează comportamentul, chiar dacă condițiile sociale s-au schimbat față de momentul în care au fost scrise aceste cărți – și, în particular, despre faptul că felul în care ne îndrăgostim reflectă ceea ce citim despre iubire”.

Orice îndrăgostit este nebun, se spune. Dar putem noi oare imagina un nebun îndrăgostit? (citat din Roland Barthes)

Pe Jeffrey Eugenides l-am descoperit prin cărțile sale anterioare. „Sinuciderea fecioarelor” l-a făcut cunoscut la Hollywood. Romanul a fost ecranizat în 1999 de regizoarea Sofia Coppola, și produs chiar de tatăl ei – Francis Ford Coppola. Pelicula îi are în rolurile principale pe Kirsten Dunst și Josh Hartnett. „Middlesex” i-a adus însă elogiul criticilor, obținând în 2003 Premiul Pulitzer.

Am selectat mai jos câteva fragmente din „Intriga matrimonială”, care ne arată o altă dimensiune a iubirii.

„La facultate erau atât de mulți inși ce-și biciuiau propriile ambiții, posesori de egouri pline de steroizi, inși inteligenți, dar necruțători, harnici, dar insensibili, sclipitori, dar anoști, încât toți se simțeau obligați să fie optimiști, hiperactivi, mereu alerți, agitați și activi, deși în sinea lor știau cu toții că nu asta simt.”

„- Totuși cine ești tu?

– Cineva care știe din proprie experiență cât e de tentant să crezi că poți să-i salvezi pe alții cu iubirea ta. (…) Oamenii nu-i salvează pe alții. Oamenii se salvează pe ei înșiși.”

„Mitchell își dădea seama că misticii spuneau cu toții același lucru. Iluminarea venea din potolirea dorinței. Dorința nu aducea satisfacție, ci doar sațietate temporară, până la următoarea ispită. Iar asta numai dacă erai destul de norocos ca să capeți ce voiai. Dacă nu, îți iroseai viața jinduind fără speranță.”

„Când crești într-o casă în care nu ești iubit, nu știi că se poate și altfel. Când crești cu părinți handicapați emoțional, nefericiți în căsnicie și având tendința să-și verse nefericirea asupra copiilor lor, nu-ți dai seama că asta fac. E pur și simplu viața ta.”

„De depresie nu-i ca și cum poți să te lași. Nu te cureți de depresie. Depresia-i ca o vânătaie care nu mai trece. O vânătaie-n minte. Tre numai să fii atent să nu te-atingi unde doare. Da ea tot acolo rămâne.”

„- Printre cărțile pe care le-ai citit pentru lucrarea de diplomă și pentru articol – Austen, James și toate celelalte – există vreun roman în care eroina se mărită cu persoana greșită și își dă seama de asta, iar apoi apare celălalt pretendent, un tip îndrăgostit dintotdeauna de ea, după care ei doi sunt împreună, dar în cele din urmă al doilea pretendent își dă seama că ultimul lucru de care are nevoie femeia e să se mărite din nou și că are lucruri mai importante de făcut cu viața ei? Și-atunci în final tipul nu o cere în căsătorie, deși încă o mai iubește? Știi vreo carte care se termină așa?

-Nu, spuse Madeleine. Nu cred să fie vreuna.

-Dar crezi c-ar fi bun? Un asemenea final?

-Da.”

The End