Unchiul meu

Cum poți depăși pierderea unui om iubit? Nu poți! Doar reînveți să trăiești cu acel loc gol de lângă tine. Iar când durerea devine mai mare decât dorul, închizi ochii să-l revezi…

Cu ochii zâmbind, cu un râs exuberant, sincer, cu poftă de viață, ironic sau serios, cu un fin simț al umorului – așa va rămâne unchiul meu, Constantin Tănase, în amintirile mele. Se entuziasma ca un copil de surprizele pe care i le făceam. Îi plăceau florile colorate, piesele lui Tudor Gheorghe, poeziile. Îi plăcea să facă zeci de fotografii, să facă mici schițe cu penița, să pescuiască, să descopere omul.

ct si noi
                                                        Unchiul meu, între mine și sora mea, Veronica

Îi plăcea să ne provoace de fiecare dată când ne întâlneam. De fapt, unchiul meu ne-a provocat pe fiecare prin articolele sale să gândim… altfel. Să-l înțelegi pe unchiul meu, trebuia să fi purtat câteva discuții cu el, sau să-l citești printre rânduri. Puțini însă au știut cum să-l citească.

Unchiul meu a plecat trist de lângă noi. Trist pentru că își dorea foarte mult să mai stea de vorbă cu Sandu, Costel și Silviu. Trist pentru că își dorea să mai discute până la miezul nopții despre cărți cu mătușa mea. Trist pentru că nu a reușit să vadă viitorul lui Dinu, al Simonei, al lui Mihai și Teodor. Trist pentru că își dorea să mai fie alături de noi, să-i punem întrebări la care doar el avea răspuns. Unchiul meu a plecat trist pentru că mai avea idei și planuri pe care nu a reușit să le realizeze.

Multă lume nu a crezut când a aflat că el nu mai este, alții spuneau că a rămas un gol în urma sa. Dar nu e așa. Unchiul meu rămâne viu în continuare. Deschideți-i cărțile, (re)citiți articolele sale și căutați-l în cuvintele scrise – acolo veți găsi întreaga sa moștenire, acolo se află toate lecțiile pe care ni le-a lăsat să le învățăm.

În ultimul an, mi-am tot repetat în gând versurile din Scrisoarea I, pe care mi-a recitat-o mie și surorii mele în ultimele zile:

„Or să vie pe-a ta urmă în convoi de-nmormântare,

Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare…

Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel,

Nu slăvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el

Sub a numelui tău umbră”.

Asta a și fost dorința lui – să nu fie elogiat de „mititei”, să nu devină o plăcuță agățată la un colț de stradă sau pe un perete, să nu fie o simplă înșiruire de date biografice.

Constantin-Tanase_Timpul

Când l-am vizitat pentru ultima oară, la despărțire l-am îmbrățișat, iar el mi-a zis că totul va fi bine. Oricât nu m-ar durea neființa lui, știu că unchiul meu e bine acum. E fericit că nu mai are de ce să polemizeze cu idioții. E fericit că, după mulți ani, s-a reîntâlnit cu Grigore Vieru. Sunt sigură că la un moment dat, acolo sus, vor cânta „Noi suntem români” sau îi vor chema pe Doina și Ion Aldea Teodorovici să cânte împreună despre limba română.

Fiecare dintre noi caută astăzi motive și cauze pentru plecarea unchiului meu. Dar, unchiul meu Constantin Tănase nu a plecat. El, pur și simplu, a devenit etern…

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s