Când moda inspiră arta

Dacă te gândești la pictori celebri, cu siguranță numele lui nu-ți stă pe vârful limbii, precum Van Gogh sau Monet. Totuși, când vezi un tablou semnat de Gustav Klimt știi că e al lui. Portretele aurii ale femeilor, îmbrăcate în haine cu printuri vibrante, multicolore, aproape psihedelice, l-au ajutat să devină unul dintre cei mai importanți pictori ai erei sale. Astăzi, lucrările sale se vând pentru sute de milioane de dolari.

După „Woman in Gold”, i-am „răsfoit” picturile, întrebându-mă dacă acele rochii cu imprimeuri în stil mozaic au fost reale sau un rezultat al imaginației pictorului. Și dacă da, cine a stat în spatele creațiilor purtate de cele mai frumoase femei din societatea vieneză?

Au fost rochii reale, create de Emilie Flöge, un nume uitat în negura timpurilor. Și iat-o mai jos, fiind modelul propriilor creații…

Emilie Flöge și-a început cariera de croitoreasă în atelierul surorii sale mai mari. Împreună, în 1899, au câștigat un concurs de croitorie, în urma căruia trebuiau să creeze o ținută pentru o expoziție prestigioasă.

Din acel moment, au reușit să-și dezvolte o adevărată afacere, deschizând salonul haute couture „Flöge Sisters”, situat pe una dintre arterele principale ale Vienei.

În timp ce salonul său de modă devenea destinația preferată de societatea vieneză, contemporanii săi de la Paris erau inovatorii Coco Chanel și Christian Dior, ale căror creații Emilie le urmărea atent. În afara salonului său haute couture, Emilie avea însă un stil personal mai rebel, pe care societatea tradițională de atunci nu l-ar fi înțeles.

floge13

Totuși, un anumit pictor boem, Gustav Klimt, i-a înțeles stilul.

flogepainting
Emilie, imortalizată de pensula lui Klimt

Cei doi s-au întâlnit când Emilie avea doar 18 ani. Sora ei mai mică, Helene, a fost căsătorită cu fratele lui Gustav, Ernst Klimt, care a decedat la un an după nuntă. În absența fratelui său, Gustav a devenit protectorul lui Helene, vizitând deseori familia lui Emilie. Cei doi au devenit apropiați în scurt timp. Unii spun că erau îndrăgostiți, iar cuplul portretizat în „Sărutul” este de fapt un autoportret al lui Klimt și Emilie. Îndrăgostiți sau prieteni, ea i-a fost alături pe tot parcursul vieții. Emilie s-a integrat în cercurile lui de prieteni și în înalta societate pe care el o frecventa, făcându-și noi clienți.

klimtkiss

Precum Klimt, cu stilul său provocator și arta erotică, Emilie Floge a avut o predilecție pentru creațiile revoluționare. Stilul ei adevărat se regăsea în rochiile fără corset, largi, cu mâneci largi și confortabile. Creațiile sale au fost influențate de mișcarea feministă, care propunea un stil mai practic și simplu, dar și inspirate de nonconformismul lui Klimt.

Aceste rochii însă nu se vindeau. Erau prea revoluționare pentru acele vremuri. În timp ce rochiile tradiționale continuau să aibă succes în salonul său din Viena, Klimt picta înalta societate în rochiile avangardiste semnate de Emilie. Picturile lui Klimt ar fi putut vinde mai ușor acele creații decât orice publicitate în VOGUE, dar succesul lui Floge nu a mai venit în timpul vieții sale.

Facem aici o mică pauză, și dăm timpul înainte, până în 2015, când Valentino își prezintă colecția toamnă 15/iarnă 16, iar ținute inspirate de rochiile lui Emilie Floge pășesc una după alta pe podium.

flogeval2

flogeval (1)

flogevalentino2

În urma celui de-al doilea război mondial, Floge și-a pierdut toți clienții după invazia naziștilor în Austria, fiind nevoită să-și închidă salonul. Și-a deschis un nou atelier în podul casei sale, dar la sfârșitul războiului, un incendiu devastator a distrus întreaga clădire, inclusiv colecțiile sale și obiecte valoroase ce-i aparțineau lui Gustav Klimt.

Chiar dacă a moștenit jumătate din averea pictorului, se pare că Emilie și-a pierdut inspirația de a crea și a inova după moartea prematură a lui Gustav. Ultimele lui cuvinte au fost „Aduceți-o pe Emilie”.

hippiesgustav1

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s