Observ dispariția sincerității dintre noi. Preferăm relații superficiale cu cei din jur, dăm vina pe lipsa timpului și renunțăm să dezvoltăm prietenii.

În loc să comunicăm cu oameni vii, ne ascundem sub pseudonime și comentăm relațiile și acțiunile altora pe forumuri, bloguri, rețele sociale. Mimăm zâmbete, sincerități, iubiri, empatii, amabilități…

Declarăm sus și tare că ne iubim țara, iar după ce finalizăm discursul plin de patriotism patetic, scuipăm și aruncăm foaia de pe care am citit. Mimăm dragostea și grija față de oraș, dar insistăm să-l umplem cu mucuri de țigară, gherete, sticle goale sparte, pachete de plastic și drumuri cu gropi.

Ne pierdem în rutină și ajungem să mimăm relații, căsnicii. Zâmbim fericiți în poze și ne facem declarații în public. Acasă însă ne evităm, nu ne mai privim în ochi, și începem să visăm privirile altora. Alegem să ne ruinăm visurile și dorințele în parteneriate sortite eșecului, în loc să punem punctul final.

Politicienii mimează dragostea față de popor și grija ce ne-o poartă. Noi mimăm aplauzele pentru principiile și valorile lor. Mimăm sărăcia, dar ne cumpărăm iPad-uri și iPhone-uri, să nu ne mai plictisim prin microbuze.

Mimăm șocul, declarându-ne groaza, când aflăm de accidente, dar alegem să trecem neregulamentar de fiecare dată, prin fața mașinilor, ținându-ne copiii în brațe. Dăm dovadă de o falsă hărnicie, ospitalitate, grijă față de ceilalți. Mimăm prietenia, urmărind în relațiile noastre interese personale, fără să ținem cont de sentimentele celorlalți.

Iar la sfârșitul zilei, când ne privim în oglindă, vedem adevărați actori de pantomimă…