Scriu aceste rânduri în ritmul și zgomotul mersului de tren. Luna aceasta am parcurs de câteva ori distanța Chișinău-Iași cu trenul. De fiecare dată, cele patru ore de drum mă duceau cu gândul la „Fata din tren” (The Girl on the Train), bestseller-ul ce a stat pe buzele tuturor anul trecut. Recent, am reușit să-l citesc și eu.

Dintre o alcoolică, o mincinoasă și o amantă – în cine ai avea încredere? Acestea sunt cele trei personaje feminine în jurul cărora decurge acțiunea din carte: Rachel, Anna și Megan.

You don’t know her, but she knows you

În fiecare zi, dimineața și seara, Rachel ia trenul spre și din Londra. Pentru a uita de propriile gânduri și a-și anihila durerea, își imaginează viețile oamenilor pe care îi întâlnește. În mod special, creează o întreagă poveste despre „Jess și Jason”, pe care-i vede de fiecare dată când trenul oprește într-o suburbie, la semnalul stop. Își proiectează o poveste interesantă, pentru a scăpa de propria nefericire și paralizie emoțională. Într-o dimineață însă, lucrurile nu mai sunt așa precum trebuiau să fie, iar Rachel vede o scenă ce-i distruge complet imaginea despre „Jess și Jason”, care există în mintea sa.

There is something comforting about the sight of strangers safe at home.

Pentru ca lucrurile să devină mai palpitante, are loc o crimă, în jurul căreia se țes acțiunile ulterioare. Fiecare personaj ni se arată în timp ce-i descoperim secretele, scrijelindu-i cele mai ascunse amintiri, gânduri negative și emoții. Am simțit dezgust, milă, frustrare, compasiune pentru experiențele prin care au trecut personajele și deciziile pe care le luau. Dar, cum se întâmplă și la o ședință de psiho-consiliere, rolul nostru, al cititorului, este doar de a-l asculta pe cel din fața noastră, și nu avem voie să-l judecăm pe el și vulnerabilitățile sale.

Autoarea, Paula Hawkins, a reușit să facă un studiu perfect al caracterului nostru – de ce simțim ce simțim? Care este cauza acțiunilor noastre? Cum ne afectează deciziile pe care le luăm într-un moment de slăbiciune sau pură pasiune?

Hollowness: that I understand. I’m starting to believe that there isn’t anything you can do to fix it. That’s what I’ve taken from the therapy sessions: the holes in your life are permanent. You have to grow around them, like tree roots around concrete; you mold yourself through the gaps.

Poveste începe ca un mers al trenului, când abia iese din gară. În timp ce-și ia viteză, viețile personajelor, cu visele, anxietățile, durerea și trecutul lor trec prin fața noastră precum priveliștile admirate de pe fereastra trenului. Cartea se citește destul de repede, într-o noapte albă cu siguranță veți reuși să ajungeți la final. Dar, vă asigur, vor fi câteva ore trăite intens, cu multe momente de „What the Fuck?”

Personajul principal, Rachel, m-a provocat să mă gândesc la modul în care și eu judec oamenii ce-i cunosc, sau la momentele când eu am fost judecată pentru anumite acțiuni, fraze scoase din context, ori like-uri. Fiecare dintre noi și-a făcut, cel puțin o dată, istorii despre oamenii pe care-i vedem în pozele postate pe rețelele sociale. E dificil să dăm pe mute propriile impulsuri voyeuristice. Punem etichete, bazându-ne pe cunoștințe limitate sau pe zvonuri neverificate.

They are what I lost, they’re everything I want to be

I’m playing at real life instead of actually living it.

Ne dorim să avem și noi relații fericite ca într-o poză, vieți boeme și interesante, călătorii planificate de alții, sau să gustăm din micul dejun aranjat perfect pe masă. De puține ori însă ne întrebăm ce se ascunde în spatele unui zâmbet perfect, sau ce se întâmplă după ce un cuplu se pozează pe malul mării, ținându-se de mână. Ulterior, aflăm cu stupoare de divorțuri, sinucideri, depresii… Și înțelegem că, de fapt, nu admiram oameni, ci imagini filtrate, niște măști.

It is possible to miss what you’ve never had, to mourn for it.

I have to find a way of making myself happy, I have to stop looking for happiness elsewhere…

Oare ce se întâmplă în spatele ușilor închise? Despre câți oameni pe care-i știți, ați putea spune că-i cunoașteți cu adevărat? La un moment dat, unul dintre personajele cărții spune de câteva ori: „She wasn’t who I thought she was. I have no idea who she was” (Ea nu era cine am crezut că este. Habar n-am cine era ea). Dar pe voi, cât de bine vă cunoașteți sentimentele, trecutul, cauza gândurilor ce se rulează în buclă în mintea voastră? Ajungem să acceptăm lucruri de suprafață, chiar și când e vorba de noi, în loc să le descoperim misterele, să dăm jos straturile ce ascund adevăratele personalități. Parafrazându-l pe Tolstoi, toți suntem fericiți în același fel, dar nefericiți doar în felul nostru.

Who’s to say that once I run, I’ll find that isn’t enough? Who’s to say I won’t end up feeling exactly the way I do right now – not safe, but stifled? Maybe I’ll want to run again and again, and eventually I’ll end up back on those old tracks, because there’s nowhere left to go. Maybe. Maybe not. You have to take the risk, don’t you?

Paula Hawkins a scris, sub pseudonim, câteva romane „chick-lit” până la succesul avut cu „Fata din tren”. Un succes ce a avut răsunet și la Hollywood, iar pentru octombrie, 2016, este planificată lansarea peliculei bazată pe povestea cărții. În rolul personajului principal, o vom descoperi pe Emily Blunt. Alături de ea, vor mai juca Rebecca Ferguson, Haley Bennett, Justin Theroux, Luke Evans și Edgar Ramirez. Până la următoarea călătorie cu trenul, vă las cu trailerul filmului.